PERCHEZIŢII ALE POLIŢIEI CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE ÎNŞELĂCIUNE
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pun în aplicare 61 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Buzău, Giurgiu, Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în baza unor adeverinţe false, au obţinut, de la mai multe unităţi bancare şi financiar nebancare, diferite credite, în valoare totală de 1.200.000 de lei, sumă ce constituie prejudiciul creat prin activitatea infracţională, în dauna instituţiilor respective.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 3.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.