ATRIBUŢII

Serviciul Control Intern din D.G.P.M.B are în principal următoarele atribuţii:

- planifică, organizează şi efectuează controalele de fond şi tematice la subunităţile din structura organizatorică a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti;

- verifică, în condiţiile legislatiei în vigoare, petiţiile şi reclamaţiile cetăţenilor referitoare la activitatea, disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor;

- efectuează cercetarea penală specială cu privire la faptele cu caracter penal săvârşite de poliţişti potrivit prevederilor procedurale, dispoziţiilor Legii nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului.