12 Iulie 2017Sursa: DGPMB

TREI BĂRBAŢI BĂNUIŢI DE SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE FURT CALIFICAT PRINŞI CU FOCURI DE ARMĂ (foto)

În după amiaza zilei de 11 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul  Investigaţii Criminale al Sectorului 1şi Secţia 4, au reţinut  trei bărbaţi, de 22, 32 şi 65 de ani, imediat după comiterea unui furt din autoturism.

În fapt, în perioada iunie-iulie 2017, poliţiştii au documentat activitatea celor trei, cunoscuţi cu  preocupări de natură infracţională, pe linia  furturilor din auto.

Ieri, în jurul prânzului, cei trei au fost observaţi în timp ce  s-au deplasat în mai multe cartiere din sectorul 6. La un moment dat, doi dintre bărbaţi au coborât în dreptul unui autoturism parcat, iar unul dintre ei a lovit în geamul din dreapta faţă,  l-a spart şi a  sustras  din interior un telefon mobil.  Imediat, s-au urcat în maşina care îi aştepta în imediata apropiere pentru a părăsi zona.

În momentul în care şi-au dat seama că au fost observaţi de poliţişti, au încercat să fugă, dar în scurt timp au fost prinşi şi imobilizaţi.

Pe parcursul acestei acţiuni, unul dintre agenţii de poliţie a executat un foc de armă în plan vertical, după efectuarea somaţiilor legale, fără a rezulta vătămarea vreunei persoane sau pagube materiale.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi pentru audieri la sediul  Secţiei 4 Poliţie,  asupra lor fiind descoperite şi două telecomenzi destinate bruierii sistemelor de închidere centralizate ale autovehiculelor.

A fost recuperat  şi telefonul sustras, fiind predat părţii vătămate.

Bărbaţii de 22 şi respectiv 32 de ani erau cercetaţi şi în altă cauză,  o tentativă de furt de componente auto (oglinzi).

La acest moment toţi trei sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat, în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Galerie foto