19 Aprilie 2024Sursa: DGPMB

REȚINUT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI PENTRU NERESPECTAREA MĂSURILOR DISPUSE ÎN ORDINUL DE PROTECȚIE ȘI AMENINȚARE

La data de 17 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 19  Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 35 ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse în ordinul de protecție și amenințare.

La data menționată, Secția 19 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiul său, în vârstă de 35 de ani, ar fi încălcat măsurile dispuse în ordinul de protecție emis împotriva sa.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au luat legătura cu apelantul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, iar din cercetări, s-a stabilit că, la data de 19 ianuarie 2024,  Judecătoria Sectorului 5 a emis un ordin de protecție, împotriva fiului victimei, prin care acesta a fost obligat să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 m față de părinții acestuia, precum și față de domiciliul lor.

În urma investigațiilor, s-a mai stabilit că, la data de 17 aprilie 2024, în jurul orelor 14.30, respectiv 15.30, bărbatul în vârstă de 35 de ani s-ar fi prezentat în fața ușii imobilului, amenințând victima cu acte de violență,  pe motiv că nu îi permite accesul în apartament.

Totodată, la adresă, în scara blocului, a fost depistat bărbatul bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la sediul subunității, pentru audieri.

În baza probatoriului administrat,  cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 19 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse în ordinul de protecție (două acte materiale) și amenințare.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.