12 Ianuarie 2018Sursa: DGPMB

FEMEIE BĂNUITĂ DE COMITEREA INFRACŢIUNII DE ÎNŞELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL” REŢINUTĂ DE POLIŢIŞTII CAPITALEI

Joi, 11 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin metoda „accidentul”.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că o femeie, în vârstă de 29 de ani, ar fi ridicat diverse sume de bani de la două femei după ce, în prealabil, acestea au fost contactate telefonic şi induse în eroare cu privire la situaţii în care se aflau rude ale acestora.

Astfel, la data de 10 iulie 2017, poliţişti din cadrul Secţiei 14 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 66 de ani, cu privire la faptul că a fost contactată de o persoană, care s-a recomandat a fi medic şi care i-a comunicat că fiul victimei a fost implicat într-un accident rutier, iar pentru intervenţia chirurgicală ce ar urma să o efectueze i-a solicitat o sumă de bani, pe care să i-o remită unui curier, în acest mod persoana vătămată fiind prejudiciată cu suma de 2.000 de euro şi 700 de dolari.

Totodată, la data de 19 august 2017, o femeie, în vârstă de 61 de ani, a fost contactată telefonic de către o persoană care s-a recomandat a fi doctor și care i-a cerut o sumă de bani pentru a o ajuta pe sora și nepoata sa, care ar fi suferit un accident de mașină. În urma apelului telefonic primit, la domiciliul reclamantei s-a prezentat o femeie, căreia i-a înmânat un plic cu suma de 5.000 lei.

În urma investigaţiilor efectuate a fost identificată o femeie, cunoscută cu preocupări de natură infracţională, ca fiind cea care a ridicat de la persoanele vătămate sumele de bani în cauză, aceasta fiind depistată şi condusă pentru audieri la sediul subunităţii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu cea în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentată magistraţilor.

Acţiunea a beneficiat de sprjinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.