12 Iulie 2017Sursa: DGPMB

BĂRBAT PRINS ÎN FLAGRANT DE UN POLIŢIST AFLAT ÎN TIMPUL LIBER IMEDIAT DUPĂ SĂVÂRŞIREA UNUI FURT DINTR-UN AUTOTURISM

Luni, 11 a.c., un poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aflat în timpul liber, a acţionat pentru depistarea şi identificarea unui bărbat, imediat după ce acesta a săvârşit o infracţiune de furt, dintr-un autoturism parcat pe o stradă din sectorul 5.

La data menţionată, în jurul orei 10.30, un  poliţist  din cadrul Secţiei 19, a observat un bărbat necunoscut care, prin comportamentul afişat, i-a atras atenţia, având în vedere că se uita foarte atent la autoturismele parcate în zonă. 

Astfel, l-a supravegheat şi l-a observat în timp ce a forţat sistemul de închidere al unui autoturism, reuşind să sustragă mai multe bunuri din interior, după care a fugit. Imediat, poliţistul a contactat telefonic ofiţerul de serviciu al subunităţii, furnizând semnalmentele şi direcţia de deplasare ale bărbatului.

Acţionând cu operativitate, poliţiştii l-au prins la scurt timp pe bănuit, acesta fiind condus la sediul subunităţii pentru audieri, în urma verificărilor stabilindu-se că  se afla în control judiciar dispus de către Judecătoria Sector 2.

Cu ocazia controlului corporal, asupra bărbatului au fost găsite  bunurile sustrase.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu bărbatul în stare de reţinere, urmînd a fi prezentat magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.