11 Septembrie 2017Sursa: DGPMB

BĂRBAT PRINS ÎN FLAGRANT DE POLIŢIŞTII CAPITALEI IMEDIAT DUPĂ SĂVÂRŞIREA UNUI FURT DIN BUZUNAR

Duminică, 10 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 35 de ani, imediat după ce a sustras unei femei un telefon mobil, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun.

La data menţionată, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Brigăzii pentru Transport Public, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au observat doi tineri, cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională care, prin comportamentul afişat, le-au atras atenţia.

Astfel, s-a procedat la supravegherea lor, aceştia fiind prinşi în flagrant, imediat după ce bărbatul de 35 de ani a sustras un telefon mobil din buzunazul pantalonilor unei femei,  în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun din sectorul 3.

Bănuitul a fost ajutat de un minor  în vârstă de 15 ani,  care, prin poziționarea sa în dreptul ușilor imediat după urcarea în autobuz,  a blocat avansarea persoanei vătămate. Cei în cauză au fost imobilizaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunităţii.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptei, estimat la  700 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu bărbatul de 35 de ani  în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.