PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR DE FURT CALIFICAT
Astăzi, 13 mai 2025, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 20 februarie 2025, Secția 24 Poliție a fost sesizată, prin apel 112 și, ulterior, prin plângere, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în aceeași zi, din locuința sa, situată în Sectorul 5, ar fi fost sustrasă o cameră video de supraveghere.
În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați trei bărbați, în vârstă de 36, 48, respectiv 50 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei.
De asemenea, în urma probatoriul administrat a reieșit faptul că, la data de 20 februarie 2025, cei trei bănuiți ar fi pătruns în curtea imobilului, cu intenția de a ocupa abuziv imobilul în cauză, context în care ar fi sustras, din curtea imobilului, o cameră video de supraveghere.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 13 mai 2025, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Bănuiții au fost depistați și conduși la audieri, față de aceștia urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.