17 Februarie 2017Sursa: DGPMB

PERCHEZIŢII ALE POLIŢIEI CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND SĂVÂRŞIREA UNEI INFRACŢIUNI DE TÂLHĂRIE

Joi, 16 februarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare două mandate de percheziţie, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Prahova, într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, asupra unei victime în vârstă de 12 ani.

La data de 31 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi, prin intermediul 112, cu privire la faptul că un tânăr i-a sustras, prin smulgere, telefonul mobil unei minore, în timp ce se aflau într-o staţie de autobuz din sectorul 1, după care a fugit, însoţit de o femeie.

La scurt timp de la sesizare a fost depistată şi condusă la secţie, pentru audieri, o tânără în vârstă de 18 ani, care l-ar fi însoţit pe bărbat în momentul săvârşirii infracţiunii, stabilindu-se, în urma verificărilor, faptul că aceasta, împreună cu prietenul ei, au stabilit să sustragă un telefon mobil, după care au procedat la comiterea faptei.

Ulterior, a fost depistat şi un tânăr, de 17 ani, indicat de către femeie.

Din datele şi probele administrate a rezultat presupunerea rezonabilă că cei în cauză ascund identitatea reală a celui care a săvârşit de fapt infracţiunea, încercând substituirea acestuia cu fratele său, minor, necunoscut cu preocupări de natură ilicită.

Astfel, din investigaţiile desfăşurate, a rezultat că fapta a fost comisă de un alt bărbat,  în vârstă de 25 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională şi condamnat anterior, care, pentru a nu suporta rigorile legii, în baza unei înţelegeri cu tânăra, a fost menţionat ca autor fratele lui minor.

În urma documentării activităţii tânărului, s-a stabilit că, pentru a se sustrage cercetărilor, acesta s-a deplasat în judeţul Prahova, la o rudă, dar a păstrat legătura cu cei doi, încercând să influenţeze investigaţiile.

Astfel, la data de 16 februarie 2017, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, cel în cauză fiind depistat şi ulterior condus la sediul subunităţii pentru audieri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu bărbatul şi femeia în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

 Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului  General al Poliţiei Române.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.