13 Iunie 2018Sursa: DGPMB

BUNURI CONTRAFĂCUTE ÎN VALOARE DE APROXIMATIV 125.000 LEI RIDICATE ÎN VEDEREA CONFISCĂRII DE POLIŢIŞTII CAPITALEI

Marți, 12 iunie a.c., poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerțului ilicit cu produse contrafăcute, în urma căreia au identificat mai multe bunuri ce prezentau caracteristicile unor produse contrafăcute și purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României.

La data menţionată, în intervalul orar 03.30-06.30, ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice -  Poliția Sectorului 4, împreună cu polițiști de ordine publică  din cadrul Secţiei 16 Poliţie au acționat pe linia combaterii ilegalităților în domeniul evaziunii fiscale şi comercializării produselor contrafăcute.

Astfel, a fost oprit în trafic un autocar, aparținând unei societăți comerciale care efectua o  cursă internațională de transport persoane, iar în urma controlului efectuat asupra autovehiculului au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării mai multe bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență, printre care peste 2.000 de articole de îmbrăcăminte şi aproximativ 300 de articole de încălţăminte, toate prezentând caracteristicile unor produse contrafăcute și purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României.

Valoarea totală a produselor identificate şi ridicate în vederea confiscării a fost estimată la 125.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi punere în circulaţie, fară drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.