18 Mai 2022Sursa: DGPMB

Comunicat 18.05.2022

În data de 17 mai 2022, polițiști din  cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice din Polițiile  Sectoarelor 2 și 4 au acționat în mai multe complexuri comerciale, piețe și târguri, unde au efectuat  controale  la operatorii economici care comercializează bunuri și mărfuri destinate consumului general, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, a faptelor ilicite din domeniul comerțului cu mărfuri și produse contrafăcute. 

Au fost identificate persoane care comercializau mărfuri ce poartă însemnele unor marci protejate pe teritoriul României, susceptibile de a fi contrafăcute.  

Au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 3.000 de articole de îmbrăcăminte, prejudiciul cauzat fiind estimat la 470.000 lei. 

Cercetarile sunt continuate  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Fişiere ataşate