În perioada 19.04.2014 - 26.04.2015, Direcţia Generală de Poliție a Municipiului București a primit vizita delegației Poliției Silezine, în cadrul proiectului Leonardo Da Vinci “Dezvoltarea capacităţii structurilor specializate de a preveni, combate şi investiga în mod eficient infracţiunile grave comise cu violenţă”. Proiectul presupune schimbul de experienţă între Poliţia Municipiului Bucureşti - România, Poliţia Landului Federal Berlin - Germania şi Poliţia Voievodatului Silezia – Polonia, se desfăşoară în perioada 2013 – 2015 şi este finanţat din fonduri ale Uniunii Europene.
Delegația străină a fost compusă din cinci reprezentanţi ai Poliţiei Sileziene din cadrul : Serviciului de Prevenire, Operaţional şi Recunoaştere din Serviciul Judiciar, Serviciul de Combatere a Infracţionalităţii Economice, Unitatea de Intervenţie din Serviciul Prevenire, fiind condusă de dl. Wojciech WÓJCIKIEWICZ, expert al Echipei de Cooperare Internaţională din cadrul Serviciului Cabinet, Poliţia Regională Katowice.
Oaspeţii au fost primiţi de către reprezentanţii D.G.P.M.B., sub directa coordonare a managerului de proiect, şeful Serviciului Omoruri, Comisar şef de poliţie Radu Gavriş, după cum urmează: şeful Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București, Comisar de poliţie Adrian Jugănaru, Comisar de poliţie Claudiu Bornăgel, Inspector principal de poliţie Adrian Obadă, Inspector de poliţie Bogdan Trandafir din cadrul Serviciului Omoruri, Subcomisar de poliţie Constantin Șerban, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Inspector de poliţie Aurelian Cățoi, Agent șef Cătălin Lefter, Agent principal Bogdan-Vasile Dițu din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor București .
Activitățile planificate s-au desfășurat, începând cu data de 20.04.2015, la sediul D.G.P.M.B. unde, pentru început, delegația poloneză a fost primită oficial de către dl. Director General Adjunct, Comisar șef de poliție STAN Cristian Ionuț. Cu această ocazie, dl. Director General Adjunct le-a urat bun venit exprimându-și dorința ca vizita să se desfășoare în condiții optime și să constituie un prilej pentru un schimb eficient de informații.
Pe parcursul vizitei, s-a avut în vedere realizarea unui schimb eficient de informaţii legate de metodele de cercetare şi investigare a infracţiunilor grave comise cu un grad înalt de violenţă. În deschiderea activităţilor planificate, au fost prezentate o serie de date generale referitoare la București, la climatul infracţional existent şi la structura, personalul şi competenţele Poliţiei Naţionale. Membrii delegaţiei române au susţinut prezentări cu privire la modul în care structurile de analiză a informațiilor contribuie în mod activ la soluționarea infracțiunilor grave, prezentări ale principalelor structuri care se ocupă de investigarea infracţiunile grave comise cu violenţă, ocazie cu care s-a constatat că infracţiunile sunt definite în mod similar în Codurile Penale şi în legile speciale ale României şi ale Poloniei, existând însă diferenţe în privinţa pedepselor instituite de normele juridice.
Pe timpul acestei deplasări delegaţia poloneză a făcut vizite la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Institutul Național de Criminalistică, Institutul de Studii pentru Ordine Publică și Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.
În partea finală a vizitei, delegaţia poloneză a fost primită de către domnul Director General al D.G.P.M.B., Comisar șef de poliție, Voicu Mihai-Marius, care a înmânat membrilor delegaţiei poloneze certificate de participare la schimbul de experienţă dezvoltat prin proiectul Leonardo Da Vinci, co-finanţat de Uniunea Europeană, reiterând speranța continuării relațiilor de cooperare dintre cele trei instituții implicate în proiect, nu doar prin schimb de informații și de experiență dar și în plan practic, prin crearea şi menţinerea unui canal de comunicare directă în soluționarea unor viitoare și potențiale cauze penale.