În perioada 05.05.2014-09.05.2014, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului București a primit vizita delegaţiei Poliţiei Berlin, în cadrul proiectului Leonardo Da Vinci “Dezvoltarea capacităţii structurilor specializate de a preveni, combate şi investiga în mod eficient infracţiunile grave comise cu violenţă”. Proiectul face parte din Programul “Învăţare pe tot parcursul vieţii”, Programul sectorial Leonardo da Vinci, desfăşurându-se sub îndrumarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
După vizita efectuată de ofiţerii români în Polonia, în noiembrie 2013, a fost rândul Poliţiei Capitalei să primească delegaţia alcătuită din specialiştii departamentului Omoruri, ai departamentului de Negociatori şi Consiliere în cauze complexe şi ai unităţii de Relaţii Internaţionale din cadrul Poliţiei Berlin.
Conform programului oficial al proiectului, ofiţerii din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri, Serviciul de Analiză a Informaţiilor şi Serviciul de Investigţii Criminale au susţinut, în fiecare zi a vizitei, prezentări multimedia referitoare la structura, competenţa şi activitatea structurilor reprezentate dar şi cauze relevante, soluţionate cu succes de poliţiştii români, prin folosirea unor metode investigative inovatoare și, mai ales, printr-o colaborare constantă, în timp real, între structurile operative și analiști. Discuţiile purtate cu ofiţerii Poliţiei Berlin pe marginea prezentărilor susţinute, au vizat nu doar structura și activitatea acestor instituţii și a celor omoloage din Germania ci și rezultatele obţinute, metodele de lucru speciale, modul de relaţionare dintre structurile operative și cele de suport, dotarea și obiectivele instituţionale.
Schimbul de informaţii și de experienţă a fost întregit de vizitele de studiu intreprinse de reprezentanţii celor două instituţii, la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, la Institutul Naţional de Criminalistică și la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”.
Vizita efectuată de colegii germani a constituit înca o etapî în amplul proces de cooperare dintre cele două instituţii, marcat de implicarea activă în soluţionarea cauzelor complexe și de schimbul continuu de experienţă pe linia pregătirii de specialitate a personalului din Poliţie. Concluziile au creat premisele susţinerii și a impulsionarii acestui proces, prin prisma rezultatelor și a beneficiilor reciproce obtinute.