PREVENIREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

În 2012, legislaţia românească în domeniu a fost modificată, astfel încât ea s-a  adaptat la legislaţia europeană.

Noua lege, Legea nr. 217/2003 republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, redefineşte şi extinde conceptul de „violenţă în familie”. Astfel, violenţa în familie reprezintă „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate; împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”. Printre membrii de familie sunt enumeraţi: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele provenite prin adopţie, soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie, persoanele aflate în concubinaj, tutorele, reprezentantul legal sau cel care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic.

Pentru prima dată în România, legea introduce un instrument de protecţie: „ordinul de protecţie”. Acesta este emis de judecător,  pe o durată maximă de 6 luni; pentru aceeaşi victimă pot fi date mai multe ordine de protecţie, în cazul în care există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei ar fi puse în pericol.

Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă, în camera de consiliu. În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi.

 

Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:

  • Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când victima a părăsit locuinţa;
  • Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
  • Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  • Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
  • Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
  • Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
  • Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară  unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască;
  • Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Ordinul de protecţie este executoriu, ceea ce înseamnă că el trebuie pus în executare imediat, din momentul primirii înştiinţării, de către Poliţie.  Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie poate fi atacată cu recurs, ceea ce nu înlătură caracterul executoriu al ordinului. Recursul se depune în trei zile, iar instanţa de recurs poate suspenda executarea, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărui cuantum va fi stabilit de către aceasta.

Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

 

Paşii de urmat pentru obţinerea ordinului de protecţie sunt:

  • Căutarea Legii nr. 217/2003 republicată pe internet, printarea fişei de solicitare şi completarea acesteia;
  • Depunerea fişei la judecătoria de sector, însoţită de probe;
  • Probele pot consta în: plângeri depuse la secţia de poliţie, certificate medico-legale, înscrisuri, înregistrări etc.;
  • Este bine ca, în momentul depunerii cererii, să fiţi însoţiţi de martori care să dea declaraţii;
  • Pentru consiliere juridică gratuită şi asistare puteţi apela la Asociaţia ANAIS, tel. 0736.380.879 (de luni până vineri, între 10.00 şi 18.00);
  • Pentru consiliere şi terapie psihologică, puteţi apela la Centrul „O nouă şansă”, destinat agresorilor familiali, înfiinţat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, în strada Foişor nr. 56;
  • Pentru adăpost, puteţi apela centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, ale căror adrese le găsiţi la organizaţiile mai sus menţionate;
  • La Bucureşti, de punerea în aplicare a ordinului de protecţie şi de supravegherea respectării lui se ocupă Poliţia de proximitate din cadrul fiecărei secţii de poliţie.

 

CAMPANII DE INFORMARE

Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Poliţiei Capitalei a demarat, în februarie 2013, campania cu numele „Ordinul de protecţie”, campanie care continuă şi în prezent.

Cu buget zero şi mulţi parteneri de suflet, printre care amintim: Asociaţia Louder, Teatrul Evreiesc de Stat, Universitatea Hyperion, am realizat patru spoturi video, dintre care două au fost promovate, în regim de campanie socială, pe posturile TVR, România TV, Realitatea TV (402 postări, în 2014).

În plus, 965 de poliţişti din structurile de relaţii cu publicul, ordine publică, proximitate, investigaţii criminale şi investigaţii criminale au fost formaţi în domeniul noilor prevederi legale, dobândind în plus şi cunoştinţe legate de psihologia agresor-victimă.

Campania a cuprins şi acţiuni de informare în unităţi de învăţământ şi în societăţi comerciale. În 2015 au fost realizate 26  întâlniri cu grupuri-ţintă.