Aşa cum s-au petrecut treburile în întreaga Europa şi românii şi-au creat de-a lungul veacurilor un sistem de ordine care să-i ajute în apărarea valorilor, a persoanelor şi a bunurilor.
Sistemul a evoluat în funcţie de dezvoltarea generală a societăţii româneşti, de specificul ei în comparaţie cu alte neamuri şi de politica statelor vecine.
În secolul XIV apar primele documente cu privire la instituţia “Marelui Vornic”, ale cărui atribuţii se limitau pe atunci la paza Curţii domneşti şi judecarea slujbaşilor de pe lânga Curte. Marele Vornic avea ca subaltern pe Vătaful de Vânători, care era, de fapt, comandantul gărzii personale a domnitorului. Iar primul Vătaf de Vânători cunoscut în istoria românilor este Neagoe Basarab.
Odată cu trecerea anilor, atribuţiile Vătafului de Vânători schiţeaza aproape toate serviciile poliţiei contemporane, fiind considerat ca "străbunicul" prefectului de poliţie.
Primele atestări despre poliţie în spaţiul românesc datează din vremea lui Neagoe Basarab şi Mihai Viteazu (secolul XIV), când se menţionează în documente instituţia Agiei. Continuă în timpul domniei lui Mihai Suţu, perioada în care se organizează paza Bucureştiului, se emit primele acte de identitate şi se reglementează portul armelor.
Sub raport poliţienesc, teritoriul Bucureştiului va fi împărţit în două regiuni concentrice, până în anul 1774: “Ţinutul Agiei”, care cuprindea centrul oraşului şi era sub jurisdicţia lui Vel Aga şi “Ţinutul Periferic”, pus sub jurisdicţia Marelui Spătar, care cuprindea mahalalele oraşului.
În 1821, Tudor Vladimirescu acorda primele scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietăţile cetăţenilor.
În 1822 domnitorul Tării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica, a înmânat Marelui Aga “Steagul Agiei”, cunoscut în istorie ca fiind primul steag al politţiei. Steagul, folosit la ceremonii, avea brodata "Buna Vestire", element care a stat la baza fixării Zilei Poliţiei în data de 25 martie.
În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei prin apariţia instituţiei şefului Poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia Municipală.
Printr-un “oficiu domnesc” din anul 1856, şeful Poliţiei Capitalei îşi schimbă denumirea în "Prefectul Poliţiei", iar în 1868 în acela de "Prefectul Poliţiei Capitalei".
Începand cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului devin mult mai bine reglementate. Aceste legi au avut la baza principiile ştiinţifice moderne cunoscute pe plan european, aplicate la necesităţile specifice societăţii româneşti.
Prin decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţeaza Miliţia, apoi prin Decretul-Lege nr.2 din 27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale carei competenţe vor fi reglementate ulterior, prin Legea nr.218 din 2002. La nivelul Capitalei, instituţia internelor avea ca structura Inspectoratul Miliţiei Municipiului, apoi transformându-se în Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului.
