17 Mai 2017Sursa: DGPMB

POLIŢIA CAPITALEI - DOUĂ SĂPTĂMÂNI ÎN PATRU PAGINI - 1 – 15 mai 2017

După cum şi-a propus, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prin intermediul presei, precum şi al site-ului oficial al instituţiei, aduce la cunoştinţa opiniei publice acţiunile şi activităţile desfăşurate, potrivit competenţelor conferite de lege, precum şi rezultatele obţinute în domeniile asigurării liniştii cetăţenilor, prevenirea şi combaterea infracţiunilor (furturi din buzunare, din genţi/poşete, tâlhării, în domeniul comerţului de orice natură, a evaziunii fiscale, ş.a.m.d).

De asemenea, Poliţia Capitalei vine în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi preventive, astfel încât să poată fi evitate, pe cât posibil, situaţiile în care aceştia ar putea deveni victime ale persoanelor cu preocupări infracţionale.

Astăzi,  perioada de referinţă analizată este prima jumătate a lunii mai, răstimp în care poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu au constatat în flagrant 379 infracţiuni,  în timpul sau imediat după săvârşirea acestora, în care sunt cercetate 440 de persoane, infracţiuni care se înscriu în gama celor ce aduc atingere patrimoniului, dar şi vieţii şi integrităţii fizice a persoanei (furt, tâlhărie, loviri şi alte violenţe, distrugere, conducere fără permis, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, tulburarea ordinii şi liniştii publice, contrabandă, etc. ).

În acest interval au fost sesizate 272 de infracţiuni de furt, şi de această dată cele mai multe, 185, fiind din şi de la auto. Au fost reclamate ca sustrase 5 autoturisme, două fiind recuperate. Au fost reclamate 23  infracţiuni de tâlhărie, fapte în care autorii au smuls victimelor telefonul mobil sau geanta. 

Din punct de vedere al infracţiunilor cu violenţă, la nivelul municipiului Bucureşti au fost sesizate 8 agresiuni, toate comise spontan.

Au fost identificate şi sunt cercetate 247 de persoane bănuite de comitere de infracţiuni şi au fost  puse în aplicare peste 66 de măsuri preventive. Au fost depistate 38 de persoane urmărite, care fie erau date dispărute, fie se sustrăgeau anumitor măsuri (executarea pedepsei cu închisoare sau mandate de arestare preventivă).         

În vederea recuperării prejudiciilor create prin comiterea infracţiunilor s-a dispus sechestru asigurător asupra mai multor bunuri imobile şi mobile în valoare de aproximativ 5.361.000 lei, fiind recuperată suma de 1.453.000 lei.

În perioada 1 – 15 mai , Brigada Rutieră a constatat 67 de infracţiuni specifice competenţei şi a efectuat cercetări în 149 de accidente rutiere în urma cărora  14 persoane au fost rănite grav şi 155 uşor. Având în vedere că între principalele cauze de producere a accidentelor rutiere este şi neacordarea priorităţii fie faţă de pietoni, fie faţă de autovehicule, alături de traversarea prin loc nepermis sau fără respectarea prevederilor legale, au fost executate acţiuni punctuale în mai multe zone ale Capitalei.

Cu ocazia manifestărilor publice ce au avut loc, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a cooperat în permanență cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea stabilirii tuturor detaliilor privind misiunile şi asigurarea, potrivit competenţelor, a măsurilor de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere cu ocazia organizării acestora.

 

* Prevenirea furturilor din buzunare și a tâlhăriilor prin smulgere  

Furtul unui bun personal, oricât ar fi de mic, constituie un motiv de frustrare şi generează teamă şi nesiguranţă pentru oricine. Asta cu atât mai mult dacă pierderea, să spunem, a unei bijuterii, a banilor, actelor sau a oricărui alt obiect valoros este consecinţa unui atac rău voitor, cu implicaţii asupra siguranţei fizice.        

Desigur, prima speranţă legată de repararea răului este legată de ancheta poliţiei, dar trimiterea după gratii a infractorului nu şterge amprenta psihologică pe care o astfel de faptă o are asupra victimei şi a societăţii în ansamblu. De aceea, cel mai bine este ca potenţialii infractori să fie descurajaţi. Nu cu forţa sau alte mijloace de acest gen, ci printr-o serie de măsuri simple, la îndemâna oricui, care îi vor determina pe cei cu gânduri necurate să stea departe şi să nu aibă ocazia să lovească. 

Iată care sunt căile prin care veţi evita să deveniţi ţinta tâlharilor, cu precizarea că acestea trebuie urmate îndeosebi în locurile publice şi mai ales în spaţiile deschise.

Înainte de a ieşi din casă, luaţi în calcul faptul că siguranţa dumneavoastră poate depinde şi de alegerile în materie de vestimentaţie şi accesoriile pe care le purtaţi (nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare - lănţişoare, brăţări);

Evitaţi să vă expuneţi inutil copiii unor pericole, acceptând ca ei să poarte asupra lor, pe stradă, bunuri de valoare (telefoane mobile, bijuterii); Sfătuiţi-vă copiii să nu se lase atraşi în locuri izolate de către persoane necunoscute, indiferent de pretextul folosit de acestea; 

Manifestaţi prudenţă atunci când folosiţi telefonul mobil în spaţii publice; puteţi deveni foarte uşor ţinta infractorilor.  

Aceste sfaturi pot părea simple, dar practica judiciară a demonstrat că tocmai atitudinile contrare acestor recomandări au favorizat comiterea tâlhăriilor prin smulgere.

În cazul în care totuşi sunteţi atacaţi, trebuie să aveţi în vedere câteva lucruri extrem de importante. Chiar dacă atacurile de acest gen sunt surprinzătoare şi durează câteva secunde, nu vă încăpăţânaţi să vă luptaţi cu hoţul doar pentru a-l împiedica să va ia bunul vizat; siguranţa fizică v-ar putea fi pusă în pericol! Mai mult, încercaţi să reţineţi câte mai multe semnalmente ale atacatorului, precum înălţime, constituţie, culoarea părului, eventuale semne particulare sau îmbrăcăminte. Orice detaliu ar putea fi extrem de folositor pentru identificarea şi prinderea rapidă a infractorului!

Nu în ultimul rând, nu fiţi indiferenţi dacă sunteţi martori ai unei astfel de fapte şi sunaţi la 112 sau cereţi ajutor. Atitudinea pasivă le este favorabilă infractorilor, care vor prinde şi mai mult curaj pentru viitoarele fapte.

– Evitaţi să mergeţi la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase.

– Aveţi grijă la ceea ce se întâmplă în jurul dvs., atunci când sunteţi pe stradă. Nu vă lăsaţi distrasă de citirea presei sau accesatul internetului şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă. Neatenţia ta poate atrage interesul infractorilor.

– Când vi se pare că vă urmăreşte cineva, verificaţi acest lucru traversând strada. Dacă persoana respectivă alege aceeaşi rută, îndreptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin. Cereţi sprijinul poliţiei !