21 Februarie 2018Sursa: DGPMB

POLIŢIA CAPITALEI DOUĂ SĂPTĂMÂNI ÎN PATRU PAGINI 01 februarie – 15 februarie 2018

După cum şi-a propus, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prin intermediul presei, precum şi al site-ului oficial al instituţiei, aduce la cunoştinţa opiniei publice acţiunile şi activităţile desfăşurate, potrivit competenţelor conferite de lege, precum şi rezultatele obţinute în domeniile asigurării liniştii cetăţenilor, prevenirea şi combaterea infracţiunilor (furturi din buzunare, din genţi/poşete, tâlhării, în domeniul comerţului de orice natură, a evaziunii fiscale, ş.a.m.d).

De asemenea, Poliţia Capitalei vine în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi preventive, astfel încât să poată fi evitate, pe cât posibil, situaţiile în care aceştia ar putea deveni victime ale persoanelor cu preocupări infracţionale.

Astăzi, perioada de referinţă analizată este a prima jumătate a lunii februarie, răstimp în care poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu au constatat în flagrant 294 de infracţiuni, în timpul sau imediat după săvârşirea acestora, infracţiuni care se înscriu în gama celor ce aduc atingere patrimoniului, vieţii şi integrităţii fizice a persoanei (furt, tâlhărie, loviri şi alte violenţe, distrugere, conducere fără permis, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, tulburarea ordinii şi liniştii publice, contrabandă, etc. ).

În acest interval au fost sesizate 236 de infracţiuni de furt, cele mai multe, 98, fiind şi de această dată din şi de la auto, iar 14 autoturisme au fost reclamate ca sustrase.

Au fost reclamate 24 de infracţiuni de tâlhărie, fapte în care autorii au smuls victimelor telefonul mobil sau geanta. 

Din punct de vedere al infracţiunilor cu violenţă, la nivelul municipiului Bucureşti au fost sesizate, în această perioadă, 8 agresiuni, toate comise spontan.

Au fost identificate şi sunt cercetate 194 de persoane bănuite de comitere de infracţiuni şi au fost puse în aplicare peste 134 de măsuri preventive. Au fost depistate 33 de persoane urmărite, care fie erau date dispărute, fie se sustrăgeau anumitor măsuri (executarea pedepsei cu închisoare sau mandate de arestare preventivă).      

În perioada 01 februarie – 15 februarie, Brigada Rutieră a constatat 55 de infracţiuni specifice competenţei şi a efectuat cercetări în 127 de accidente rutiere în urma cărora 2 persoane au decedat, 6 persoane au fost rănite grav şi 134 rănite uşor. Având în vedere că între principalele cauze de producere a accidentelor rutiere este şi neacordarea priorităţii fie faţă de pietoni, fie faţă de autovehicule, alături de traversarea prin loc nepermis sau fără respectarea prevederilor legale, au fost executate acţiuni punctuale în mai multe zone ale Capitalei.

În vederea recuperării prejudiciilor create prin comiterea infracţiunilor   s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile în valoare de 1.039.101 lei și a fost ridicată suma de 8.880 lei, în mai multe dosare penale.

De asemenea, în perioada supusă analizei, polițiștii Capitalei au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 4.026 kg de tutun și 121 de pachete de țigarete provenite din contrabandă. 

Cu ocazia manifestărilor publice ce au avut loc, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a cooperat în permanență cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea stabilirii tuturor detaliilor privind misiunile şi asigurarea, potrivit competenţelor, a măsurilor de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere cu ocazia organizării acestora.

SĂ NE FERIM DE FURTURILE DIN BUZUNARE !

Fenomele meteo specifice începutului de iarnă au generat aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie, poziţia hoţului fiind permanent riscantă. 

Comportamentul neadecvat caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă ”ajută” la comiterea acestui gen de fapte. Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.

În mijloacele de transport în comun:

• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

• evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;

• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;

• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;

• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;

• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;

• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;

• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;

• dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;

• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

FOARTE IMPORTANT!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.