07 Decembrie 2017Sursa: DGPMB

PERCHEZIŢII ALE POLIŢIEI CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul publicităţii, transporturilor şi comerţului cu materiale de construcţii şi material lemnos.

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2011-2012, au înregistrat în evidenţa contabilă şi au declarat organelor competente achiziţii fictive de la societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 22.000.000 de lei.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.