10 Noiembrie 2017Sursa: DGPMB

INFORMARE

Astăzi, 10 noiembrie a.c., Secţia 13 Poliţie a reţinut în vederea continuării cercetărilor un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, tot astăzi, subunitatea de poliţie menţionată a fost sesizată de către un bărbat, agent de pază, că a avut un conflict cu persoana menţionată, iar ulterior aceasta din urmă i-a transmis prin intermediul unui cont de socializare mai multe ameninţări cu acte de violenţă, îndreptate împotriva sa şi împotriva membrilor familiei sale.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul celor două infracţiuni enunţate, suspectul fiind depistat şi condus la sediul secţiei de poliţie pentru cercetări, urmând a fi prezentat şi unităţii de Parchet competente teritorial şi material. 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.