04 Ianuarie 2018Sursa: DGPMB

BILANȚUL MINIVACANȚEI DE REVELION

750 de polițiști,  peste 2.100 de intervenții la evenimente, aproape 1.300 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se continuă trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității. 

În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, în jur de 750 de poliţişti au acționat zilnic în Municipiul Bucureşti pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Structurile de poliție au intervenit la 2.137 de evenimente, dintre care 1.940 sesizate prin SNUAU 112.

Au fost sesizate 234 de infracţiuni, dintre care 102 au fost constatate în flagrant delict.

Se continuă astfel trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.299 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depășește 458.000 de lei. 

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 1063 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 6 pentru consum de alcool și 589 pentru viteză.

De asemenea, au fost reținute 77 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

În toată această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente de amploare care să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor, măsurile luate de Poliția Română atingându-și astfel scopul.

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.