04 Aprilie 2018Sursa: DGPMB

18 PIEŢE ŞI COMPLEXURI COMERCIALE VERIFICATE DE POLIŢIA CAPITALEI ÎN ACEST MOMENT

La această oră, peste 100 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti acţionează în 18 locaţii, din toate sectoarele din Capitală, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, premergător şi în perioada sărbătorilor pascale, dar şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională.

Acţiunea are drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilegal precum şi  combatererea fenomenului infracțional, desfăşurându-se pe două paliere:

·         pe linia combaterii faptelor care aduc atingere comerţului cu produse alimentare;

·        pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute.

De asemenea, sunt verificate persoane fizice şi juridice ce comercializează produse specifice perioadei, atât pentru identificarea celor care încalcă legea, dar îndeosebi pentru siguranţa că produsele puse în vânzare sunt conforme şi nu sunt de natură a prejudicia consumatorii.

La controale participă şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

Acțiunea se circumscrie activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de liniște publică, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.